Friday, April 8, 2011

O săptămînă

Vinerea trecută, ca o glumă (am vrut să zic păcăleală, că era 1 aprilie), ne-am întors din minunatul concediu :-). De cînd am fost în Spania am numai cuvinte de-astea în vocabular, plus gorgeus etc. :-)

Ne-a luat tatăl lui P. de la aeroport, am tras un pui de somn, eram mai mult moartă decît vie (nasol, am nevoie de ochelari şi la computerul de acasă, de obicei îi foloseam numai la serviciu, să sperăm că e doar oboseala) şi seara am ieşit în tîrg la petrecerea de adios şi n-am cuvinte a turcoaicei, care iniţial trebuia să fie o surpriză, dar ea a pus picioru-n prag şi-a comunicat am invitat nişte oameni acolo la ora, deci adio surpriza din alt bar.

Aveam nişte gag-uri pe post de cadou, n-am apucat să le împachetez, aşa că am hotărît să le plasez a doua zi, mai ales că ştiam că Gloria urma să vină cu cadoul secolului, i-am dat cam toate pozele pe care le aveam cu Hale şi ea a făcut în vreo două zile şi două nopţi ceea ce pe engleză se cheamă cred scrapbook şi a ieşit ceva senzaţional. Hale, care a zis că nu bea alcool ca să nu bocească (pentru cititorii care au intrat mai tîrziu în sală, Hale este prietena mea turcoaică de şi-a luat tălpăşiţa de tot în ţara-mumă duminica trecută, că aşa s-a gîndit ea.), cînd a văzut la ce meşterise Gloria în ultimele zile, şi-a înghiţit nodul din gît şi-a vărsat aşa cîteva lacrimi. Recunosc căci şi eu. Da' per total tot uikendu cam 10 bucăţi lacrimi, estimez aşa.

În fine, n-am nici o poză din seara respectivă, că n-am vrut să documentez evenimentul! (acum mi-e cam ciudă, zic drept), de acolo am mers în 3 la barul primordial şi-am servit diverse pînă pe la 3 şi ceva, cînd ele s-au dus să danseze şi eu m-am cărat acasă.

După ptideju la Angela (mama lui P.), am venit acas şi m-am holbat la poze spaniole şi-am ascultat (ca toată săptămîna care se încheie) cd-ul luat din Madrid, cînd mă trezesc că e ora de întîlnit cu ftl în tîrg!

A, se repară o stradă la noi în sat şi autobuzul vine acum scuzaţi chiar la botul calului, aşa că sincer nu mă grăbesc să scot bicicleta din grajd. :-)

So, am sărit în autobuz, a fost o vreme splendidă :-), ca la 24 de grade, soare, ne-am preumblat pe la diverse terase unde am consumat diverse chestii mai mult sau mai puţin lichide. De data asta cu aparatul foto, există dovezi!
Apoi ne-am cărat în 4 (cu tot cu Fatima) la Gloria acasă, unde am stat iar pînă pe la 3, ne-am povestit vieţile, ne-am arătat ţîţele, chestii de astea. :-) Doresc să atrag atenţia că n-am fumat decît pasiv, deşi eram cu 3 fumătoare. Go, vio, go, eşti eroua mea!

Fatima s-a tirat pe neve, că nu suportă despărţirile, io am dormit pe canapea, în cameră cu scheleticele Belinda şi Angel, care-s căţelele Gloriei.
Duminică dimineaţă am fost la pîine şi-am plimbat cîinii (i-am acompaniat cu privirea eu personal).
Hale a trîntit o omletă, am păpat, fostul ei soţ a venit şi ne-a dus pe toate trei la aeroport unde Amazonul a fost palid, la ce-a mai curs. Hale a fost tare pe baricade, a luat nu ştiu ce împotriva fobiei de-a zbura, dar a podidit-o o boceală clasa una. Gloria oricum era numai cu nasul în batistă. Bine-înţeles că m-a lovit şi pe mine cînd ne-am tras o ultimă strîngere în braţe în faţa controalelor, ce romantic, ca-n filme! În timpul ăsta, în care noi ftl făceam pe bocitoarele, Ferry ne tot încuraja hai că vă vedeţi în trei luni în Turcia etc., noi nimic. Ei, a venit rîndul lui la zis pa şi să te ţii ce i s-au rupt zăgazurile! Deja Gloria de uimire a uitat să mai plîngă şi ea! :-)

Eu cred că o să bocesc mai cu spor aşa cînd o să ne revedem, că acu m-am abţinut şi nu ştiu dacă am făcut bine. Am fost teribil de tristă ba chiar deprimată şi eram pregătită luni la prima oră la psihopată pardon psihoterapeută să-i trag o porţie epocală, da de unde, m-a luat pe căi foarte ocolite de am uitat ce scop avusesem. :-)

Bun, deci, Hale a ajuns bine mersi la mumă-sa la Bodrum şi i-e dor de noi şi se plicti deocamdată.

La marele birou Lavinia e-n Irlanda săptămîna asta, eu luni şi marţi n-am lucrat nimic din treaba actuală, am corectat ce-a făcut colega cea mai 9, numai bine că de miercuri tragem ca turbaţii, da' cam sigur nu terminăm. Ce, cam sigur, sigur, că eu cînd am venit luni, treaba pe săptămîna trecută era rezolvată, acum cînd vine Lavinia, o aşteptăm ca pe-o pîine caldă! E de muncă aproape ca la Crăciun, apoi o să frecăm mentosanul cu spor şi eu o să-mi iau liber, tadam!

Miercuri acum vin soră-sa lui P. cu moştenitorul, două săptămîni, şi le stau, în mod excepţional, la noi, că la Angela îs nişte distracţii cu ţevi sparte şi alte nebunii. Sîmbăta viitoare vin cei trei francezi :> şi-o să avem casa plină! Ole!

A, şi înainte de concediu m-am înscris pe un site că o să fac 10 vederi cu mînuţa mea şi-o să le trimit şi-o să primesc altele făcute de mîna altora. :-) Aşa că seară de seară am stat şi mi-am exersat talentul de lipitoare. :-)
În sfîrşit am reuşit să le trimit pe ultimele azi.

P. vrea să mai renoveze mîine şi eventual şi poimîine, mă tem că n-am bilet de voie, deşi am aaaaalte multe treburi, cum ar fi rufe şi pregătit cît de cît unde să pună capul nişte oameni veniţi de la drum. Vedem.

Poze internaţionale vor veni; de altfel, în funcţie de cît rezist în seara asta, o să postez numai poze, sper, tematice. Spania e ultima pe lista de teme.

A, şi aş vrea să răspund la comentarii. Sau comentariilor. Sau comentatorilor. Oricum, vă mulţumesc.
:-)

No comments:

Post a Comment