Saturday, April 30, 2011

Spre Palacio Real şi prin zonă :) (part 1)

Întîi să precizez (dacă nu am mai făcut-o) că dorinţa mea de-a împrumuta de la Angela aparatul ei foto pentru concediu era întemeiată. P. n-a fost foarte încîntat de idee, aşa că am renunţat. Dar acolo unde fotografiile sînt deosebit de mişcate sau încadrate ori de un orb, ori de un om beat, pot să dau lejer vina pe el. Cum se va vedea cînd mai lipseşte o bucată dintr-o turlă, de-mi saltă mie pulsul foarte jucăuş. :-)
(Mai clar, am vrut să avem două aparate la noi, să fie fiecare înarmat cu un digital, să avem de unde alege după aia. Vocea raţiunii a zis unul ajunge!)

Să vedem.

Oare ce se vede-n zare? Palacio Real! (la ora aia cred că nu percutasem că steagul fluturînd pe care-l vedeam de pe balconul hotelului printre două clădiri era chiar de la palat, OMG!) :-)


Am fotografiat ca la 200 de tăbliţe cu nume de străzi, să-i fac şi lui Doro o bucurie, plus că arată f exotic, părerea mea.


O turistă uitîndu-se la vederi (asta avea să facă de mii de ori, cam de fiecare dată cînd i s-a arătat ocazia:-) ). Plus uite ce armură, numai bună s-o iei acasă, ca să fie şi la noi ca la Logan din Gilmore Girls. (Am căutat o groază după imaginea asta şi n-am găsit ceva mai bun, soldatul e în spatele personajului mai în vîrstă.)


Teatro Real


Erată LE: Tienda del teatro de la opera!!!


Nişte statui acolo la Plaza del Oriente (dacă am înţeles bine). Tre' să recunosc că asta a fost prima noastră ieşire şi n-am prea fost cine ştie ce atenţi la detalii, plus că ne grăbeam, să facem cît mai mulţi metri pînă se întunecă. Şi timpul puţin nu ne-a permis să mai trecem pe acolo o dată. Deocamdată!


Catedrala fără turle (10q, P.!) Santa Maria de la Almudena, mi se pare foarte frumoasă (mă înnebunesc după stilul ăsta de biserici, nu ştiu cum îi zice, dar e plin Madridul de ele:-) ) (neoromantic?) (neoclasicism mai degrabă) (wiki zice Neoclásico, neogótico, neorrománico)
A fost construită între 1883-1993 (!!!!).


Detaliu


Palacio Real fotografiat printre "gratiile" de la gard (era cu intrare şi ... ne grăbeam!)


Detaliu (cupola catedralei)


Indicator cu prostii (degeaba, P. nu reţine prostiile :-), nici neprostiile, da' asta-i altă poveste:-)) )

2 comments:

  1. M-am uitat la toate trei posturile, dar scriu la ultimul, ca vad ca e gol de comentarii: deci suuper super pozele! Au iesit foarte misto, probabil o sa mai pui, deocamdata e super frumos.
    Da erea asa frig? Sau ai fost tu precauta si te-ai ferit de curentzi? ;;)

    ReplyDelete
  2. Vai Suzii mersi fremos! :) Sper să am timp să mai pun, doresc să mai pun.
    O fo potrivit dpdv tenperaturistic, proapil ca la 10-12 grade ziua cînd nu dădea soarele sau chiar mai cald, da nu-s aşa încotoşmănată cum par: haina aia e de ploaie şi pe dedesupt am o chestie care uel e îmblănită:)) dar mînecile sînt de pulovăr. Căciula e f supţire, iarna nu ţine, dar ţine de vînt primăvara. Cu tot cu ea am făcut o otită uşoară între Madrid şi Barcelona cumva.

    ReplyDelete